Secţia ATI I

Contact:
021/ 319.30.51 – 60, int. 241 şi 395.

Secția are în structură ATI urologie și ATI obstetrică-ginecologie.

Secţia de Anestezie si Terapie Intensivă (ATI) este un serviciu medical cu tradiţie şi renume în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC), istoria sa fiind complexa si marcată de prezenta a numeroase personalitati din lumea medicala anestezica.

Dupa al doilea razboi mondial necesitatile stringente de a rezolva problemele de anestezie si cazurile dificile de terapie intensiva impun infiintarea la Spitalul Militar Central in octombrie 1964 în cadrul serviciului Chirurgie I condus de G-ral. lt. dr. Eugen Mares, a primei sectii de Terapie Intensiva din armata, care la 26 octombrie 1973 ia denumirea de “Sectia Anestezie si Terapie Intensiva”. Sectia cuprindea 2 saloane in care erau instalate 6 paturi. Sef al sectiei a fost numit Cpt. dr. Traian Bandila. Spatiul repartizat era insuficient pentru a satisface cerintele deja crescande pentru rezolvarea cazurilor de terapie intensiva chirurgicala si medicala atat din serviciul I chirurgical cat si de la celelate servicii ale spitalului. Aceasta situatie a durat 14 ani. Pe primul stat de functionare au fost numiti in afara sefului sectiei, lt. mj. dr. Armand Novatczek, lt. mj. dr. Verdes Andrei si dr. Luiza Teodorescu. Dupa cateva luni sunt incadrati in sectie si ceilalti medici anestezisti care functionau pe statele sectiilor chirurgicale: dr. Pompiliu Popescu, dr. Afanasie Cafrita, dr. Aurel Budac, dr. Tudor Toma.

Sectia Anestezie Terapie Intensiva din Spitalul Militar Central a functionat de la inceput ca prima sectie din tara cu statut juridic de sectie independenta, subordonata Directiei spitalului. Toate celelalte sectii de Anestezie Terapie Intensiva infiintate in multe clinici din Bucuresti vor functiona ca sectii subordonate clinicilor chirurgicale pana in anul 1970, cand Ministerul Sanatatii emite un ordin de creare a unui statut juridic separat cu subordonare directa Directiei spitalelor.

Inca de la inceput, atat prin activitatea desfasurata la salile de operatie, cat si prin rezolvarea cazurilor complexe de terapie intensiva sau a urgentelor, sectia ATI isi dovedeste utilitatea, crescand calitatea asistentei medicale in Spitalul Militar Central Bucuresti. Totodată secția a funcționat ca bază clinică de pregătire a medicilor rezidenți ATI sub îndrumarea g-ral conf. dr. Traian Băndilă. In anul 1990, dupa plecarea G-ralului conf. Dr. Traian Bandila, la conducerea sectiei vine Col. dr. Cafrita Afanasie, iar din 1993, dupa pensionarea acestuia, conducerea sectiei este preluata prin concurs de Col. dr. Marinescu Serban.

Din 1993 in cadrul sectiei ATI din Spitalul Militar Central incepe practic epoca moderna a anesteziei.  Sub coordonarea General-locotenent prof. dr. Şerban Marinescu, nume recunoscut si respectat in lumea anesteziologica internationala, presedinte al Societatii Romane de Anestezie si Terapie Intensiva, sectia ATI a capatat structura a ceea ce avem azi și a devenit un reper important in lumea anestezica romaneasca. Secția a funcționat ca bază clinică a Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila București în perioada 1993-2005, cadre universitare fiind prof. dr. Șerban Marinescu (șef clinică), șef lucrări dr. Dan Corneci, asist. univ. dr. Diana Toma, asist.univ. dr. Bogdan Teușdea. La conducerea secției în perioada 2006-2007 a fost col. dr. Mihai Davidescu. In prezent, stafeta este dusa mai departe de colonel dr. Ene Laurentiu, seful sectiei de Anestezie Terapie intensive.

Începand cu anul 2007, amenajarea secţiei, dotarea şi încadrarea cu resurse umane facandu-se conform unui plan de conformare, elaborat de către Guvernul României/ Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor, în vederea asigurării şi furnizării de servicii medicale cu grad de complexitate foarte înalt.

Ordinul ministrului sanatatii nr. 118 din 10.02.2013 privind acreditarea unităţii sanitare Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” pentru activitatea de prelevare şi transplant ţesut osos, tendinos şi cartilagii şi activitatea de prelevare organe, ţesuturi şi celule, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 101 din 10.02.2014.

Campania Spitalului Militar – Împreună pentru viaţă

PERSONAL

Col. dr. Ene Laurenţiu – Şef Secţie, medic primar ATI
Col. dr. Corneci Dan – medic primar ATI, medic primar ATI, sef lucrari UMF Carol Davila, doctor în stiinte medicale, competență în ventilație mecanică non-invazivă, masterat în management sanitar
Lt. col. dr. Tudorache Ionuţ – medic primar ATI
Lt. col. dr. Tănase Narcis – medic primar ATI (CV)
Lt. col. dr. Pleşa Cristian Laurenţiu – medic primar ATI
Lt. col. dr. Tudose Augustin – medic primar ATI, competență în bronhoscopie
Lt. col. dr. Perju Cosmin – medic primar ATI
Lt. col. dr.  Latiş Mihai Dan – medic primar ATI
Mr. dr. Păduraru Tudor Alexandru – medic primar ATI
Mr. dr. Zahiu Ștefan Vladimir – medic specialist ATI
Cpt. dr. Petre Bogdan Sorel – medic primar ATI, competență în bronhoscopie
Cpt. dr. Oprea Ioana Sorina – medic specialist ATI
Pcc. dr. Asandi Radu Lucian – medic primar ATI
Pcc. dr. Badoiu Camelia Luminiţa – medic primar ATI
Pcc. dr. Blaj Irina – medic primar ATI
Pcc. dr. Zaciu Adrian – medic primar ATI

 INFRASTRUCTURĂ

În prezent, activitatea secţiei ATI se desfăşoară, practic, în toate pavilioanele S.U.U.M.C şi anume:

A. COMPARTIMENTUL CU PATURI– amplasat la etajul 1, în Pavilionul chirurgical, funcţionează cu un număr de 21 paturi repartizate astfel:

  • 4 module cu câte 4 paturi
  • 1 rezervă cu un pat şi 2 rezerve cu 2 paturi, cu grupuri sanitare proprii
  • modul pentru monitorizarea centrală a pacienţilor
  • microlaborator propriu
  • cameră pentru pregătirea materialelor în vederea sterilizării
  • cameră de gardă
  • cabinet medic şef
  • sală de raport de gardă
  • cabinet asistent şef, operator controlor date şi cameră de gardă linia II-a
  • vestiare pentru personal
  • magazii de depozitare materiale
  • magazie pentru lenjerie curată
  • spaţiu pentru depozitarea temporară a deşeurilor rezultate din practica medicală

B. POSTURI DE ADMINISTRARE A ANESTEZIEI

  1. În sala de operaţie – 30 de sali
  • destinate asigurării anesteziei şi terapiei intensive necesare intervenţiilor chirurgicale
  • organizate în funcţie de specificul chirurgiei practicate
  • cu îndeplinirea baremului minim obligatoriu de monitorizare a gazelor anestezice şi a ventilaţiei, precum şi a funcţiilor vitale
  1. În afara blocului operator (destinate asigurării desfăşurării unor manevre diagnostice/ terapeutice non-chirurgicale)
  • Imagistică (RMN, tomograf)
  • Endoscopie digestivă
  • Bronhoscopie
  • Implantologie
  • Radioterapie

În conformitate cu prevederile Ordinului M. S. P. nr. 1224/ 2006 privind activitatea unităţilor de transfuzie sanguină din spitale, în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila” este organizata Unitatea de Transfuzie Sanguină (UTS).

Cordonatorul activităților derulate de către Unitatea de Transfuzie Sanguină: dr. Camelia Badoiu, medic primar ATI.

Unitatea de transfuzie sanguină (UTS) este amenajată la parter, pe partea dreapta a pasarelei ce leaga pavilionul chirurgical de ambulatoriu.

Dotare:
Unitatea dispune de o dotare moderna, cu aparatura de ultima generatie, conforma cu legislatia in vigoare, ceea ce asigură siguranta maxima a transfuziilor sanguine, efectuate pe sectiile Spitalului Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila”:

  • Dispozitive pentru dezghetarea plasmei si incalzirea pungilor de sange
  • Echipamente pentru stocarea produselor sanguine labile – frigider medical, cu sistem de monitorizare electronica continua a temperaturii
  • Echipament pentru stocarea PSL – congelator,  cu sistem de monitorizare electronica continua a temperaturii
  • Termostat – INCUBATOR – de laborator
  • Centrifuga de laborator
  • doua linii de determinari imunohematologice Diamed
  • Agitator pentru concentrate trombocitare
  • Genti omologate de transport pentru fiecare tip de PSL: sange (CER), PPC si tromocite, fiecare dintre acestea avand nevoie de conditii specifice de temperatura de transport.

Toate echipamentele de stocare probe, reactivi sau produse sanguine, precum şi spaţiile în care acestea sunt amplasate sunt monitorizate din punct de vedere al temperaturii.

Deşeurile medicale infecţioase şi înţepătoarele – tăietoare sunt colectate în recipiente adecvate, conform Ordinului M.S. nr. 219/2002.

Spitalul Militar Central joaca un rol important in cadrul Agentiei Natioanle de Transplant in conformitate cu Ordinul ministrului sanatatii nr. 118 din 10.02.2013 privind acreditarea unităţii sanitare Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” pentru activitatea de prelevare şi transplant ţesut osos, tendinos şi cartilagii şi activitatea de prelevare organe, ţesuturi şi celule, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 101 din 10.02.2014.

DOTARE

 Secţia ATI este dotată cu aparatură performantă, repartizată astfel:

a) în compartimentul cu paturi TI:

  • paturi articulate, cu accesoriile necesare
  • staţie centrală de monitorizare
  • monitoare (posturi fixe) cu posibilităţi de monitorizare a următorilor parametri: EKG, SpO2, AV, presiunea arterială (invazivă şi non-invazivă), PVC, temperatura, respiraţia, EEG (unul din module) şi EtCO2
  • aparate de ventilaţie mecanică
  • aparate ventilaţie mecanică portabile
  • trusă de intubaţie dificilă
  • defibrilatoare
  • EKG portabil
  • ecograf portabil
  • RX mobil
  • pulsoximetre portabile
  • aparat pentru monitorizarea noninvaziva a debitului cardiac – Vigilleo
  • aparat pentru măsurarea fluxului cerebral – Invos
  • aparate de măsurare gaze sanguine
  • aparat Multifiltrate
  • aparate Cell Saver
  • lămpi chirurgicale mobile
  • seringi electrice automate
  • pompe nutriţie enterală
  • aparate transfuzie/ perfuzie rapidă a soluţiilor
  • sisteme de menţinere/ corectare a temperaturii corporale
  • truse de urgenţă
  • aparate de aspiraţie conectate la prizele de aer comprimat
  • saltele antiescare
  • sistem de osmoză inversă
  • aparat ECMO
  • electroencefalograf portabil
  • stimulator nerv periferic pentru blocuri nervoase periferice
  • pompe tip PCA pentru analgesia controlata de pacient
  • aparat prismaflex (MARS inclusiv)
  • glucometre
  • macara mobilizare pacienti
  • dispozitiv de incalzire externa activa
  • dispozitiv de compresie pneumatic intermitenta
  • monitor pentru calorimetrie indirect
  • sistem automat de monitorizare a sangerarii prin tromboelastometrie, model Rotem Sigma.

b) în sălile de operaţii:

  • aparate de anestezie noi și performante: aparate de anestezie inalta performanta cu programe de optimizare a anesteziei tip Smart Pilot (BIS, NMT – profunzimea hipnozei intraanestezice, blocul neuromuscular)
  • defibrilatoare
  • truse de urgenţă
  • pulsoximetre portabile
  • aparate transfuzie/perfuzie rapidă a soluţiilor
  • sisteme de menţinere/corectare a temperaturii corporale
  • seringi electrice automate
  • monitoare (posturi fixe) cu posibilitati de monitorizare a urmatorilor parametri:EKG, SpO2, AV, presiunea arteriala (invaziva si non-invaziva), debit cardiac (PICCO), PVC, temperatura si respiratia
  • posibilitatea monitorizarii in toate salilea profunzimii hipnozei intraanestezice si a blocului neuromuscular.

Conform prevederilor din Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1500/ 2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a secţiilor şi compartimentelor de anestezie şi terapie intensivă din unităţile sanitare, Secţia ATI a SUUMC face parte, datorită complexităţii activităţilor medicale, din categoria a – I- a, cu nivel de COMPETENŢĂ EXTINSĂ.

PROCEDURI MEDICALE

  • Anestezie şi terapie intensivă a suferinţelor medicale şi chirurgicale acute
  • Terapie intensivă postoperatorie
  • Resuscitare cardio-respiratorie şi cerebrală
  • Terapia durerii acute
  • Terapia intensivă a pacientului critic pentru tratamentul disfuncţiilor/insuficienţelor de oragane
  • Proceduri diagnostice/terapeutice
  • Asigurarea cu sânge şi derivate din sânge a întregului spital (punct de transfuzie)
  • Microlaborator propriu dedicat
  • Hemodiafiltrare
  • Hemoperfuzie
  • Plasmafereză
  • Suport hemodinamic
  • Suport ventilator
  • Monitorizarea debitului cardiac noninvaziv
  • TIVA
  • Asigurarea asistenţei medicale pentru demnitari, conform Hotărârii CSAT nr. 166/ 2006 şi, respectiv, nr. 5/2009
  • Terapia multimodala a durerii postoperatorii
  • Terapie intensiva postoperatorie complexa
  • Dializa hepatica (MARS)
  • Oxigenare extracorporeala transmembranara (ECMO)
  • Abordarea caii respiratorii dificile
  • Suport ventilator complex
  • Monitorizarea debitului cardiac minim invaziv (PICCO, Vigileo) si invaziv (Swan Ganz)
  • Identificarea, declararea si managementul donorului in moarte cerebral
  • Analgezie regionala ecoghidata, abord veno-arterial ecoghidat

 CONDITII DE CAZARE:

–    4 module a cate 4 paturi articulate, dotate cu toate accesoriile necesare supravegherii şi asigurării ingrijirilor medicale specializate, fără grupuri sanitare proprii, destinate pacienţilor aflaţi în stare gravă
–    1 rezerva cu 1 pat şi 2 rezerve cu 2 paturi, dotate cu toate accesoriile specifice profilului secţiei, cu grup sanitar propriu, aer condiţionat – tip split – , TV, wireless şi frigider

 FORMA DE SPITALIZARECONTINUĂ

 ACTIVITATE ŞTIINŢIFICĂ

Calitatea profesională deosebită a membrilor echipei medicale şi prestigiul de care aceasta se bucură, au permis derularea în cadrul unor secţii a mai multor studii clinice, naţionale şi internaţionale.

În principal, activitatea ştiinţifică a constat în:

  • Efectuarea de programe de obţinere a diverselor atestate şi supraspecializări specifice pentru medici şi asistente medicale;
  • Activităţi periodice: cursuri, prezentări de cazuri, referate ştiinţifice, etc.,
  • Participarea la organizarea anuală, a manifestării ştiinţifice “Zilele S.U.U.M.C.”;
  • Secție membră în Pain Out International;
  • Articole:
    1. Chronic postsurgical pain in Europe. An observational study: Fletcher D., Stamer U, Pogatzki -Zahn E., Zaslansky R., Tanase NV., Perruchoud C., Kranke P., Komann M., Lehman T-(European Journal Anesthesiology October 2015, 32:10,725-734)
  • Participare cu lucrări la:
    • Şedinţele de Referate Ştiinţifice ale Asociaţiei Medicilor şi Farmaciştilor din Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central;
    • Simpozioane şi congrese în ţară şi în străinătate;
    • Congresul Comitetului de Medicină Militară Balcanică.
    • Publicarea de articole în reviste de specialitate în ţară şi în străinătate, recunoscute INSI şi C.N.C.S.I.S.;
    • Participarea asistentelor la programele de educaţie medicală continuă organizate de SUUMC şi Societatea Naţională de Nursing (Ordinul asistenţilor medicali generalişti, a moaşelor şi a asistenţilor medicali din România).

Galerie multimedia:

De ce nu trebuie să ne temem de anestezii

Cpt. medic dr. Bogdan Sorel Petre, medic specialist anestezie şi terapie intensivă, Secţia Anestezie Terapie Intensivă din Spitalul Universitar de urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” Bucureşti, invitatul emisiunii “Tot ce contează – Vreau să fiu sănătos”/ TVR 1 din 17 februarie 2016.