Prev 1 of 1 Next
Prev 1 of 1 Next
 
Primăria municipiului Buzău a inaugurat marţi, 11 februarie a.c., în Parcul Crâng, “Rotonda personalităţilor buzoiene”, ocazie cu care şase stejari seculari au fost “botezaţi” cu numele unor personalităţi ale municipiului Buzău, iar alte şase personalităţi în viaţă au plantat puieţi de stejar care le poartă numele.
 
“Cei şase stejari au fost botezaţi în onoarea unor nume celebre ale Buzăului, George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel, poetul Vasile Voiculescu, jurnalistul Pamfil Şeicaru, episcopul Dionisie Romano, întemeietorul primei şcoli cu predare în limba română, Margareta Sterian, artist plastic şi poet, şi Nicu Constantinescu, de cinci ori primar al Buzăului la sfârşitul secolului al XlX-lea”, a declarat primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.
 
Totodată, actorul Dan Puric, interpretul de muzică populară, Benone Sinulescu, comandantul Spitalului Militar Central, generalul de divizie Florentina Ioniţă-Radu, Marius Andruh – academician şi profesor universitar, Costel Vânătoru – cercetător şi director al Băncii de gene, precum şi Grigore Scărlătoiu – diplomat, activist pentru drepturile omului în Statele Unite ale Americii, au plantat puieţi de stejar.
 
“Este o iniţiativă deosebită care mă onorează şi mă obligă, pentru mine Parcul Crâng este locul copilăriei mele, este templul adolescenţei mele, nu mă gândeam atunci că o să ajung să am un stejar care să-mi poarte numele”, a declarat, pentru AGERPRES, Florentina Ioniţă-Radu, comandantul Spitalului Militar Central.
 
Text – AGERPRES/(A – autor: Dorin Ivan, editor: George Onea, editor online: Simona Aruştei)
Video – tvbuzau.ro
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support