Istoric

Accesând linkul Radio România Cultural, emisiunea “Planeta radio – A ști pentru a trăi” , veți descoperi drumul istoric al Spitalului Militar Central, de la șina de tren care îl travesa, la inceputul anilor 1800, la heliport și spital NATO, adaptat secolului XXI. O invitație, adresată sufletului, de a parcurge istoria, a analiza prezentul și a construi viitorul medicinei militare, împreună cu General maior medic (rez. ) Prof. univ. dr. Dan Mischianu, șeful Clinicii Urologie a Spitalului Militar Central și coordonator al Catalogului “Statui, Oameni și Întâmplări”.

La 21 august 1862, prin Înalt Decret Domnesc, semnat de Alexandru Ioan Cuza, au fost înfiinţate Corpul Ofiţerilor Sanitari ai Armatei şi Direcţia Generală a Serviciului Sanitar Român, atestându-se medicina militară ca element specializat pentru asigurarea sănătăţii efectivelor armatei.

Înainte de această atestare, s-au pus bazele pentru constituirea medicinei militare moderne, principalele repere istorice fiind:

– 13 septembrie 1831 – ia fiinţă un lazaret, în   baza regulamentui “miliţiei” Principatului Ţării Româneşti, structură ce va deveni, ulterior, Spitalul Militar Central. În perioada 1831 – 1832, Spitalul Militar va funcţiona, ca locaţie, iniţial în Spitalul Filantropia, apoi în Mânăstirea Mărcuţa şi, ulterior, la Beilic   fostul palat al oaspeţilor turci. Începând cu toamna anului 1834 , Spitalul Militar se mută, pentru o perioadă de 25 de ani, în clădirea Mânăstirii Mihai Vodă.
– 1851 – la solicitarea comandantului spitalului, ia fiinţă primul serviciu permanent de gardă, în vederea asigurării asistenţei medicale în regim de urgenţă.

– 1853 – domnitorul Barbu Ştirbei încredinţează conducerea spitalului doctorului de origine franceză Carol Davila. Timp de 29 de ani, acesta, prin dăruire, capacitatea de organizare, planificare şi valorificare a oportunităţilor, elaborează primul regulament modern de funcţionare a Spitalului Militar, structurat pe asigurarea a două funcţii organice, respectiv, asistenţa medicală chirurgicală şi cea de medicină internă. Tot prin efortul său, se concretizează conceptul de infrastructură materială şi de suport logistic, prin dotarea serviciului medical pentru timp de pace, dar mai ales pentru război.

Dr. Carol Davila pune bazele Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie, impulsionând procesul de formare şi perfecţionare medicală, bazate pe studii şi cercetări ştiinţifice.
– 1859 – 1889 – spitalul militar funcţionează în Strada Ştirbei Vodă, dovedindu-şi utilitatea şi capabilităţile de intervenţie pentru victimele   războiului   pentru   independenţă   din perioada 1877-1878.
– 1883 – 1889 – după parcurgerea acestor etape de evoluţie, începând cu acest an, în Spitalul Militar Central sunt demarate ample lucrări de tip pavilionar, conform standardelor internaţionale arhitecturale şi operaţionale ale acelei perioade, în zona Străzii Ştefan Furtună, unde funcţionează şi în prezent.

În timpul Primului Război Mondial, atât în perioada când a funcţionat în Bucureşti, cât şi atunci când a fost dislocat în Moldova, Spitalul Militar Central a avut rolul esenţial în acordarea îngrijirii de specialitate pentru răniţii şi mutilaţii din teatrul de operaţii. În  noiembrie 1918, Spitalul Militar Central revine în sediul său de bază. Printr-un efort susţinut şi concertat al întregului corp, se diversifică specialităţile medicale şi se revizuieşte Legea de organizare a serviciului sanitar militar.
– 25 iunie 1941 – în timpul  celui de-al Doilea Război Mondial, Spitalul Militar Central îşi schimbă profilul din spital militar de pace în spital mixt de zonă interioară. Este grav avariat în urma bombardamentelor aeriene din primăvara anului 1944, pentru continuarea activităţii medicale fiind dispersat pe trei pavilioane.

După anul 1946, Spitalul Militar va parcurge un amplu proces de transformare şi adaptare la cerinţele socio-profesionale, menţinând permanent, în pofida vicisitudinilor vremurilor, un nivel profesional ridicat. În acest context, au fost continuate activitatea didactică, ştiinţifică şi dialogul cu spitale militare, din ţară şi din străinătate, precum şi cu spitale şi clinici civile.

O evocare a istoriei  medicinei militare nu se poate face fără a aminti marile sale personalităţi, şi nu numai, care s-au format şi s-au afirmat în ceea ce astăzi numim Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”, acest templu al sănătăţii militarilor, al creatorilor de şcoală, al cercetătorilor şi nu în ultimul rând al dascălilor pentru atâtea generaţii.

Amintim dintr-o lungă listă pe: Athanase Demosthen, Zaharia Petrescu, Ioan Vercescu, Mihai Butoianu, Constantin Zamfir, Bogdan Marinescu (internist), Gheoghe Niculescu, Traian Oancea, Iuliu Şuteu, Eugeniu Mareş, Costachescu Gheorghe, Gheorghe Stănicioiu, Dimitrie Noica, Gheorghe Găitan (neurolog specializat la Paris şi om de cultură cu preocupări literare, de filosofie, artist plastic-sculptor şi pictor), Scarlat Longhin, Mircea Olteanu, adevărate repere profesionale şi morale ale medicinii militare.

Cutremurul devastator din anul 1977 şi Revoluţia din anul 1989 au constituit momente decisive în validarea atât a capacităţii infrastructurii medico- militare, cât şi a vitezei de intervenţie, de preluare şi asigurare a asistenţei medicale pentru un număr foarte mare de pacienţi aflaţi în stare gravă.

La acest moment, în Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” se poate vorbi despre operaţionalizarea, pe indicatori de performanţă şi management al riscului, despre un proces flexibil de modernizare şi eficientizare a activităţii. Conform Hotărârii CSAT, spitalul asigură asistenţă medicală şi pentru demnitarii ţării, printre pacienţi numărându-se preşedintele Traian Băsescu şi IPS Patriarhul Daniel. S.U.U.M.C. a asigurat, de asemenea, cu succes asistenţă medicală pe durata Summit-ului NATO de la Bucureşti.