Zilele SUUMC

afis

Cea de-a VI-a ediţie a Conferinţei Zilele Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” – 185 de ani de medicină militară românească

Miercuri, 28 septembrie a.c., în intervalul orar 09.30 – 11.00, la Sala de marmură a Cercului Militar Naţional va avea loc ceremonia de deschidere a lucrărilor Conferinţei Zilele Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, eveniment aflat anul acesta la cea de-a VI-a ediţie.
Suita de manifestări ştiinţifice, derulate sub înaltul patronaj al Ministerului Apărării Naţionale, este organizată de Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC), în colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Universitatea „Titu Maiorescu”, Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Militari din România şi Revista de Medicină Militară.

La ceremonia de deschidere vor participa reprezentanţi ai conducerii Ministerului Apărării Naţionale, ai Ministerului Sănătăţii, ai instituţiilor şi autorităţilor publice centrale, precum şi membri marcanţi ai mediului academic din România.
În acest cadru festiv, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” îşi va onora creatorii de şcoală şi formatorii de generaţii prin conferirea Premiilor Medicinei Militare din România, respectiv, Premiul de excelenţă în medicina militară şi Premiul General Dr. Carol Davila pentru întreaga activitate – “decan de vârstă al medicilor militari”, precum şi Medalia omagială 185 de ani de la înfiinţarea SUUMC.


 

                XXX

Cea de-a VI-a ediţie a Conferinţei Zilele Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” îşi propune să reunească, în cadrul unor formate interactive, reprezentanţi de marcă din domeniul medico-militar, academic şi  universitar.

Pe durata celor patru zile, experţi din diferite domenii medicale şi ştiinţifice vor aborda, în cadrul cursurilor, conferinţelor, simpozioanelor şi a workshop-urilor de specialitate, toată sfera patologiei medicale, cu accent pe rolul, ponderea şi misiunea medicinei militare, în noul context geostrategic din regiune. Formatul manifestărilor ştiinţifice include, de asemenea, şi demostraţii practice, realizate prin intermediul transmisiilor live.

Pentru mai multe detalii accesaţi: http://www.zilelesuumc.ro/