Ediția din anul 2012

Workshopul de patologie pancreatică – rolul practic al ecoendoscopiei, desfăşurat la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”,

12-13 octombrie 2012

RAPORT ŞTIINŢIFIC

1. Conţinutul ştiinţific

Workshopul de patologie pancreatică – rolul practic al ecoendoscopiei desfăşurat la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”, în perioada 12-13 octombrie 2012, a reunit specialişti de renume din domeniul ecoendoscopiei, din ţară şi din străinătate, de a căror experienţă au beneficiat circa 150 participanţi.

2. Obiective realizate:

  • prezentarea celor mai noi achiziţii tehnologice în ecoendoscopie
  • discutarea celor mai bune practici în ecoendoscopia diagnostică şi intervenţională
  • stabilirea rolului ecoendoscopiei în algoritmul de evaluare a pacientului cu patologie pancreatică
  • exemplificarea rolului ecoendoscopiei în patologia pancreatică în cadrul demonstraţiilor live
  • dezvoltarea colaborării între gastroenterologi, radiologi, chirurgi şi anatomopatologi

3. Teme prezentate:

  • Ecoendoscopia diagnostică – tehnici noi (sonoelastografia în timp real, ecoendoscopia cu substanţă de contrast, endomicroscopia confocală laser, ecoendoscopia intraductală), EUS-FNA
  • Ecoendoscopia terapeutică – drenajul colecţiilor fluide peripancreatice, neuroliza de plex celiac, ablaţia cu radiofrecvenţă a tumorilor pancreatice, tratamentul endoscopic al pancreatitei cornice

4. Concluzii/rezultate obţinute

Ecoendoscopia este o tehnică de vârf în gastroenterologie care capătă un rol din ce în ce mai important în diagnosticul şi tratamentul patologiei pancreatice. Acest workshop a constituit o ocazie prielnică pentru perfecţionarea medicilor specialişti şi rezidenţi participanţi la eveniment, prin dialogarea cu echipa de ecoendoscopişti care a realizat explorările în cadrul demonstraţiilor live, vizualizarea manevrelor dificile, discutarea celor mai bune practici în ecoendoscopie şi a celor mai noi achiziţii tehnice în acest domeniu.

5. Informaţii privind organizarea evenimentului

Workshop-ul de Patologie Pancreatică – rolul practic al ecoendoscopiei desfăşurat la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” (SUUMC)/ Clinica de Medicină Internă şi Gastroenterologie a fost organizat in colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) cu Societatea Română de Gastroenterologie şi Hepatologie (SRGH), Asociaţia Română pentru Patologia Pancreatică (APPR) şi Societatea Română de Endoscopie Digestivă (SRED). Proiectul, finanţat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI), prin intermediul programului IDEI – Workshop-uri exploratorii, cod PN-II-ID-WE-2012-4-058, a beneficiat de prezenţa, în calitate de lectori, a unor reprezentanţi de marcă ai mediului medical şi academic, din ţară şi din străinatate – Prof. Dr. Robert Hawes, Conf. Dr. Varadarajulu Shyam, Prof. Dr. Habib Nagy, Prof. Dr. Vilmann Peter, Şef Lucrări Dr. Jinga Mariana, Prof. Dr. Adrian Săftoiu, Prof. Dr. Cristian Gheorghe, Prof. Dr. Mircea Diculescu, Conf. Dr. Marcel Tanţău, Conf. Dr. Andrada Seicean, Conf. Dr. Barbu Sorin.

Manifestarea a cuprins un program dinamic, în care conferinţele au alternat cu demonstraţii live. Demonstraţiile în direct au fost transmise din Laboratorul de Endoscopie Digestivă al Clinicii de Medicină Internă şi Gastroenterologie a SUUMC iar două dintre conferinţe au fost transmise live din SUA şi respectiv Marea Britanie. Suportul de telecomunicaţii necesar pentru operaţionalizarea demonstaţiilor practice de tip tele-medicină a fost asigurat de Comandamentul Comunicaţiilor şi Informaticii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

Promovarea evenimentului şi înscrierea participaţilor s-a făcut online la adresa www.workshop-pancreas.ro. Workshopul a reunit circa 150 participanţi – medici rezidenţi, specialişti şi primari gastroenterologi dar şi specialităţi conexe – chirurgie, medicină internă, oncologie. Evenimentul a fost creditat cu 7 credite EMC conform adresei CMR nr. 4758 /24/09/2012 şi va beneficia de o publicaţie tip CD-ROM, ISSN 2285-6994.