BMMC, ediţia din anul 2014

Anul acesta, Congresul Comitetului Balcanic de Medicină Militară (BMMC), manifestare ştiinţifică aflată la cea de-a XIX-a ediţie, a avut loc, în perioada 07 – 10 mai, la Plovdiv, Bulgaria. Evenimentul va reuni specialişti din domeniul medicinei militare aparţinând serviciilor de profil din Albania, Bulgaria, Grecia, România, Serbia şi Turcia.

Delegaţia Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” a fost condusă de lt. col. medic as. univ. dr. Bogdan Mihai Marinescu, şeful Secţiei Chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă şi preşedinte al Comitetului de organizare a BMMC.

19 BMMC SCIENTIFIC PROGRAMME
ABSTRACT BOOK

Emisiunea Veşti de acasa, Radio România Internaţional, 07.05.2014

 xxx

Bazele acestei cooperării inter-regionale au fost puse în anul 1995, când România, Grecia şi Turcia au resimţit atât nevoia deschiderii unor canalele de dialog în domeniul medico-militar, cât şi operaţionalizarea imperativului constituirii unor echipe flexibile, multidisciplinare şi care să deţină capabilităţile necesare atât asigurării suportului de specialitate pentru intervenţiile în situaţii de urgenţă/ criză, cât şi managementul consecinţelor, în astfel de cazuri.