Încrezător în comunicarea cu pacientul, ofer de cele mai multe ori numărul meu de telefon, cu rugămintea de a mă contacta dacă apare vreo urgenţă, prin mesaje.
O bună parte dintre ele solicită informaţii legate de internare sau semnalează pericole reale apărute în evoluţia bolii.

Altele (nu puţine) sunt determinate de frică. Autentice!:
„Mi-e teamă că nu voi scoate niciodată tubul.”
„Mi-a fost greaţă când m-am aşezat la masă şi m-am speriat.”
„Nu am avut scaun de 2 zile. Mi-e frică”. Spune DEX-ul, ca să ştim de unde pornim:

PERÍCOL, pericole, s. n. Situaţie, întâmplare care pune sau poate pune în primejdie existenţa, integritatea cuiva.

Frica-FRÍCĂ, (rar) frici, s. f. Stare de adîncă nelinişte şi tulburare provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj.

Medicina ne învaţă că, privind dinspre corp şi nu dinspre gânduri, frica este şi un mecanism (temporar!) de supravieţuire. De când vânătorul-culegător al lui Harari a întâlnit leul sau boala, inima lui homo sapiens a bătut mai tare, muşchii s-au încordat, catecolaminele s-au răspândit la posturile dinainte stabilite (medic militar…) pentru a pregăti defensiva. Frica ne face să ne simţim rău, dar să ne apărăm bine de pericol.

Pe de altă parte, în societatea de azi, frica nu este atât de acceptată social. Din copilărie, coada plutonului au format-o “fricoşii” şi nu bucuroşii, furioşii …şi nici măcar triştii. În plus, nu poţi trăi toată viaţa cu frică, mărturisea un prieten bun. Pe termen lung frica ne acreşte sufletul şi ne afectează şi mai mult corpul. Vrem să ieşim din frică imediat, dacă se poate la fel cum ne -au învăţat reclamele societăţii de azi: cu efort, cost şi consecinţe minime. Cu un drog sau cu un telefon dat medicului. Astfel, frica sare peste etapa (obligatorie înainte de a apăsa pe “dr….”) de a ne întreba “care este pericolul imediat?”

Şi acum ca şi atunci, tigrul sau boala nu dispar la o simplă bătaie pe umăr sau la o contactare telefonică nocturnă a altui vânător culegător fie el şi vraciul tribului. Aşa cum vânătorul poate răpune animalul doar dacă intră în raza săgeţii, şi medicul îţi poate trata boala doar dacă te consultă, nu dacă îţi spune vorbe liniştitoare la telefon.

De fiecare dată când ne e frică, să ne întrebăm care e pericolul, iar dacă există să pornim împreună, la vânătoarea lui.

Col. medic dr. Costin Duţu, medic primar Chirurgie generală

Foto: Col. Oana Ciobanu

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support