Pe baza studiilor epidemiologice, disfuncția erectilă se întâlnește la 20-50% din bărbații peste 40 ani, iar frecvența crește cu vârsta. Incidența acestei probleme de sănătate (numarul de cazuri noi) este de 26/1000 bărbați/an. Factori care țin de stilul de viața precum fumatul și sedentarismul se asociază cu risc mai mare de disfuncție erectilă. Alți factori predispozanți sunt hipertensiunea arterială, obezitatea, sindromul metabolic și diabetul zaharat – aproximativ 40% din pacienții cu diabet zaharat au disfuncție erectilă. 

Cauzele principale ale disfuncției erectile sunt leziuni ale ale vaselor de sânge, disfuncții ale nervilor care coordoneaza mecanismul erecției, perturbări hormonale si medicamete. Cauzele vasculare cele mai frecvete sunt hipertensiunea arterială, boala coronariană, diabetul, fumatul. Cauzele neurologice sunt scleroza multiplă, boala Parkinson, neuropatiile – inclusiv cea diabetică, boala cronică de rinichi, intervențiile chirurgicale pelvine sau colorectale. Cauzele endocrine sunt hipogonadismul (deficitul de hormoni masculini), excesul de prolactina, hiper si hipotiroidismul (excesul sau deficitul de hormoni tiroidieni), disfuncția glandelor suprarenale (excesul sau deficitul de cortizol). In unele cazuri cauza este anatomică – malformatii ale penisului sau deformari dobândite ca în boala Peyronie. Mai multe clase de medicamente au ca efect secundar disfuncția erectilă; dintre acestea sunt medicamentele antihipertensive (folosite in tratarea bolilor cardiovasculare), medicația psihiatrică (antidepresive, antipsihotice), antiandogenicele (medicamente care blochează efectul hormonilor sexuali masculini, folosite in tratamentul cancerului de prostata). In unele cazuri cauza este pur psihogologică (psihogenă), elementele anatomice necesare erecției fiind normale.

Diagnosticul se pune pe datele din interviul cu pacientul (anamneza), completate de examenul clinic și, eventual, de analize de laborator. Rareori sunt necesare investigații sofisticate. Anamneza cuprinde date privind inceputul afecțiunii, durata ei, prezența sau absența libidoului (dorinței sexuale), prezența sau absența erecțiilor matinale, eventualele simptome sugestive pentru deficitul de testosteron precum scăderea energiei și a forței musculare, diminurea pilozitații sexuale. Exista chestionare standardizate – ca International Index of Erectile Function (IIEF) – care permit o evaluare copleta a funcției sexuale, incluzand libidoul, erecția, ejacularea și orgasmul. Este important și istoricul medical – afecțiuni de care sufera pacientul – ca și tratamentul pe care îl urmează. Examenul clinic depistează anomaliile anatomice locale și semnele de hipogonadism – testicule de dimensiuni reduse, masa musculară diminuată, pilozitate sexuala redusă, ginecomastie (creșterea sânilor), depunerea de grăsime pe abdomen. Analizele de laborator evaluează afecțiunile care determină disfuncția erectilă – glicemia si hemoglobina glicozilată pentru diagnosticul diabetului zaharat, dozarea de testosteron, prolactină, hormoni troidieni pentru diagnosticul afecțiunilor endocrine.  Rareori este nevoie de explorarea vasculară – examen Doppler vascular, arteriografie; acestea sunt recomandate pacienților tineri care au instalat disfuncția erectilă dupa un traumatism pelvin sau perineal și care au de obicei o cauza vasculară curabilă chirurgical.

Tratamentul începe prin determinarea cauzelor rezolvabile și tratarea lor – interventii chirurgicale vasculare, corectarea deficitelor sau exceselor hormonale, înlocuirea unor tratamente medicamentoase, psihoterapie sau tratament psihiatric în cazurile psihogene. În unele situații cauzele pot fi tratate cu succes – de exemplu normalizarea glicemiei la un pacient diabetic – dar nu este suficient. Este necesar și de un tratament specific adresat disfuncției erectile.

Modificarea stilului de viață – scăderea ponderală, limitarea consumului de alcool, renunțarea la fumat, activitatea fizică – au efecte pozitive; la fel și suplimentele nutritive (L-arginina, zinc, ginseng roșu, ginkgo biloba) care pot completa efectul medicamentelor prescrise pentru disfuncția erectilă.

Tratamentul de prima linie este reprezentat de o clasă de medicamente denumite inhibitori ai fosfodiesterazei 5. Exisă trei medicamente pe piață: sildenafilul – primul lansat, vardenafilul și tadalafilul. Ele au eficiența comparabilă – pana la 80% – și reacții adverse similare, dar diferă prin rapiditatea instalării efectului – 30 de minute la sildenafil, 2 ore la tadalafil, și prin durata de acțiune – care este de câteva ore pentru sildenafil și vardenafil și de aproximativ o zi pentru tadalafil. Alegerea medicamentului se face în funcție de nevoile pacientului, putându-se opta pentru administrare zilnică – in cazul tadalafilului sau ocazională, la nevoie – in cazul celorlalte. Reacțiile adverse sunt ușoare și, în general, nu necesită oprirea tratamentului. Conform studiilor, medicamentele din aceasta clasă nu au crescut riscul de infarct miocardic la pacienții cu angină pectorală, dar asocierea lor cu nitrații folositi in tratamentul anginei pectorale (de exemplu nitroglicerina) este contraindicată, deoarece poate duce la scădere severă a tensiunii arteriale.

În lipsa răspunsului la terapia cu aceste medicamente de primă linie se reevalueaza tipul și doza de medicament ca și corectitudinea administrarii – de exemplu nu se obțin rezultate daca nu se ia în considerare intervalul de timp necesar pentru instalarea efectului. În caz de eșec se recuge la linia a doua de tratament. Aceasta constă în injectarea de medicamente în corpii cavernoși ai penisului, administrarea intrauretrală de supozitoare cu alprostadil sau folosirea dispozitivelor cu vacuum. Injecțiile intracavernoase necesită instruire și supraveghere medicală la prima administrare; efectele adverse sunt durere locala, fibroza corpilor cavernoși dupa administare indelungată și priapism (erecție prelungită). Supozitoarele cu alprostatdil sunt ușor de administrat dar sunt relativ scumpe. Dispozitivele cu vacuum au eficiența de până la 90% și sunt accesibile, dar sunt mai greu de acceptat de către pacienți și paretenere.

Daca și aceste metode eșuează, ultima linie de tearpie constă în protezele peniene – unele gonflabile, altele maleabile; acestea se implanteaza chirurgical. Riscurile sunt infecția, leziunile mecanice peniene și defectarea – în cazul celor mecanice.

Tratamentul pentru disfuncția erectilă este contraindicat pacienților care, din cauza unor afectiuni cardiovasculare ca insuficienta cardiacă severă, hipertensiunea arterială necontrolată, infarctul miocardic recent, nu pot tolera suprasolicitarea fizică pe care o implica actul sexual.

Multe din cauzele disfuncției erectile – diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, fumatul – sunt și factori de risc cardiovascular. De aceea apariția disfuncției erectile poate fi considerata un biomarker pentru boala coronariană. Bărbații cu această problema de sănătate ar trebui evaluați sistematic din punct de vedere cardiologic.

Dr. Cristina Spiroiu, medic primar Endocrinologie, supraspecializare Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, competențe în Sexologie, Osteodensitometrie clinic și Ecografia glandelor endocrine, curs de Radioprotecție, Secția Clinică Endocrinologie

Contact – 021/ 319.30.51 – 60, interior 620

 

 

 

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support